Viaţa pământească a omului este condiţionată de scurgerea ireversibilă a timpului. Odată cu căderea omului în păcat, timpul a căpătat mai mult o valenţă negativă, pentru că duce la moarte. Dumnezeu a vrut însă ca timpul să fie un „timp al mântuirii” prin depăşirea lui sau „înveşnicirea” lui. Anume Dumnezeu este Cel care dă sens timpului, El fiind nu numai creatorul lumii, ci şi a timpului însuşi.
De aceea, în creştinism în general, dar mai ales în cultul liturgic al Bisericii, timpul are o valoare mistagogică (tainică) şi eshatologică – el marcând pe de o parte anumite momente concrete şi precise din viaţa Bisericii, iar pe de altă parte, tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu, adică veşnicie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum dar şi pururea şi în vecii vecilor…, prin aceasta făcându-se prezentă în timp lucrarea lui Hristos prin Tainele Bisericii, dar nu în vederea accentuării timpului, ci a depăşirii lui spre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic sunt aduse într-un prezent real, spre un viitor înveşnicit şi mai real (datorită caracterului netrecător).
Una din condiţiile cultului divin public este ca acesta să fie săvârşit la un anumit timp, deci, Biserica nu face abstracţie de timp şi de derularea lui, ci se ocupă în mod special de studiul sistematic a tot ce este legat de el şi de fiecare etapă a lui. Acest studiu al timpului, din perspectiva noastră, are o latură astronomico-matematică şi una teologic-liturgică. Nici una dintre ele nu pot fi excluse, mai ales atunci când vorbim despre calendar – lucru pe care tocmai ne propunem să-l facem.
Considerente generale
Termenul de ,,calendar’’ provine din latinescul ,,kalendae’’, care înseamnă a chema, a convoca. Calendele erau anunțurile făcute la fiecare început de lună de către autoritățile romane, când se anunțau informații cu privire la colectarea impozitelor, a evenimentelor importante și a lucrurilor de interes public-cetățenesc.
Calendarul este un sistem de măsurare a timpului, care indică durata și subdiviziunile lui. Primele calendare cu metode eficiente de calcul a timpului sunt cel egiptean și cel roman. Acestea foloseau ca metodă de calcul mișcarea de rotație a pământului în jurul soarelui și a lunii în jurul pământului. Dintre acestea două, cel roman era superior. Calendarul roman a fost elaborat de învățatul Sosigene (în Alexandria), din porunca împăratului Iulius Caesar în anul 46 î.Hr.
După acest calendar a mers întreaga creștinătate timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-a servit și Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Paștilor, care este sărbătoare mutabilă, variind de la an la an, în funcție de echinopțiul de primăvară și de alte elemente.
Sinodul I Ecumenic, luând în discuție data sărbătoririi Paștilor, a hotărât să urmeze practica romană cu aceste rânduieli:
a. Paștile să se serbeze întotdeauna într-o zi de Duminică;
b. această Duminică să fie imediat după 14 Nisan;
c. după lună plină ce urmează echinopțiului de primăvară (când ziua este egală cu noaptea);
d. întâmplându-se 14 Nisan, sau luna plină, într-o Duminică, să se serbeze Paștile în Duminica următoare;
e. și să nu coincidă Paștile creștinilor cu acela al iudeilor (care este la 14-15 Nisan) adică cu cel al Vechiului Testament.
Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinopțiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare, în calcularea datei Paștilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinopțiul de primăvară.
Calendarul – instrument de calcul al timpului
Calendarul împarte timpul în ani, anul în 12 luni sau în 52 de săptămâni, sau 365 ori 366 de zile. Cu metodele vechi de calcul pentru timp, calendarul percepea pentru un an o durata de 365 de zile și 6 ore. Pentru săptămână, calendarul percepea 7 zile, pentru că luna trece de la un ciclu la altul în aproximativ 7 zile, iar într-o lună se făcea mișcarea lunii în jurul pământului. Acest calcul este unul aproximativ, calendarul în sine până la urmă este o metodă de calcul aproximativă. Iar ca orice lucru aproximativ și calendarul necesită îmbunătățiri. Astfel că noile metode astronomice de calcul a timpului susțin că anul are de fapt 365 de zile, 5 ore, 48 minute si 45,8 secunde. Așadar apare o diferență de 11 minute si 14,2 secunde, care la un ciclu de 128 de ani însumează o noua zi, care la rândul ei în 2000 de ani produce o eroare a calendarului de aproximativ 13 zile.
Sesizând această abatere, Biserica s-a întrunit în anul 1923 la un Sinod Panortodox la Constantinopol, care a pus în discuție necesitatea îndreptării calendarului și a suprimării celor 13 zile de eroare. Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe au susținut în unanimitate necesitatea îndreptării calendarului, dar au decis ca fiecare Biserică națională să facă îndreptarea când va considera, pregătind din timp credincioșii pentru aceasta îndreptare, pentru a evita eventualele revolte și neînțelegeri. Astfel că din 1924 a început îndreptarea calendarului în Biserica Ortodoxă a Constantinopolului, Biserica Ortodoxă a Bulgariei și Biserica Ortodoxă Romană. Singurele Biserici cu calendarul neîndreptat sunt Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Muntele Athos, Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă a Serbiei. Acestea însă susțin îndreptarea calendarului, însă amână îndreptarea, dorind să pregătească intens pe credincioși pentru aceasta.
Biserica Ortodoxă Romană a îndreptat calendarul în anul 1924 în timpul patriarhului Miron Cristea, când data de 1 octombrie devine 14 octombrie, astfel suprimându-se cele 13 zile.
Pentru a nu se rupe unitatea de credință dintre Bisericile Ortodoxe, în anul 1948 are loc la Moscova un Sinod Panortodox care stabilește ca până când toate Bisericile Ortodoxe vor îndrepta calendarul, data Paștilor să se calculeze după calendarul neîndreptat, astfel păstrându-se unitatea și pacea Ortodoxiei.
Calendarul din punct de vedere liturgic
Calendarul bisericesc înfățișează ca într-o oglindă lunile, săptămânile și zilele unui an, cu numărul de ore, ziua și noaptea, pe fiecare lună în parte și indică zilnic numele unuia sau mai multor sfinți prăznuiți, precum și toate sărbătorile bisericești mari și mici din întregul an bisericesc, însemnate cu cruce roșie sau nu numai cu roșu, ci și cu cruce neagră sau albastră.
Calendarul are meritul de a ne evidenția în primul rând zilele de sărbătoare cu dată fixă și cele cu dată schimbătoare. Astfel, sărbătorile se împart în Praznice Împărătești închinate Mântuitorului Hristos și Maicii Domnului notate sub forma unei cruci roșii încadrate între două paranteze, sărbători ale sfinților cu priveghere notate sub forma unei cruci roșii cu o paranteză în partea dreaptă, sărbători ale sfinților la care nu se face priveghere sub forma unei cruci roșii sau negre, iar cu culoare albastră sunt însemnați sfinții de pe teritoriul patriei noastre sau care au sfinte moaște la noi în țară.
Calendarul împarte anul în 12 luni, începând cu luna ianuarie, conform calendarului iulian. De asemenea se evidențiază și începutul anului bisericesc (1 septembrie). Calendarul evidențiază și cele trei perioade liturgice ale anului bisericesc: perioada Octoihului, perioada Triodului, perioada Penticostarului.
Duminicile sunt numerotate după sărbătoarea principală începând cu duminica Paștilor și continuând cu duminica Rusaliilor, indicându-se în fiecare Duminică glasul de rând, Evanghelia Învierii (utrenie), pericopa Apostolului și Evangheliei care se citesc la Sfânta Liturghie. În plus, se indică zilele de post și cele în care se ajunează, precum și posturile de peste an.
Calendarul ne arata data Paștilor, începutul fiecărui post, precum și durata lui: Postul Mare, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (acestea sunt cu dată schimbătoare) și Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Crăciunului (acestea sunt cu dată fixă). Ne arată și zilele săptămânale de post și cele în care nu se postește însemnate cu harți și zilele de post cu dezlegare la pește, lapte, brânză și ouă. Tot aici se amintește de una dintre poruncile Bisericii, că nu se fac nunți în zilele și perioadele de post, în ajunul praznicelor împărătești, în săptămâna luminată și în perioada de la Crăciun la Bobotează, precum și de zilele când nu se fac parastase. Pe aceeași foaie de calendar bisericesc sunt arătate, cu litere roșii, și alte date importante ale unor zile și sărbători din viața poporului nostru, ca zilele naționale.
De asemeni ne informează cu privire la fazele lunii: luna nouă, luna plină, primul și al doilea pătrar și data trecerii la ora de vară și ora de iarnă conform echinopțiilor de primăvară și toamnă.
Cum însa calendarul bisericesc are și sărbători fixe (cele mai multe) și sărbători mutabile, fără dată fixă – care sunt și cele mai importante - și cum calendarul bisericesc este legat de calendarul solar sau astronomic, dacă se produce vreo nepotrivire sau diferență între ele, au loc perturbări și frământări care perturbă liniștea și bunele raporturi între credincioși, ba chiar pot da naștere la dezbinări și schisme. Așa este cazul cu "stilismul", ivit ca protest împotriva îndreptării calendarului, făcută de Biserica noastră împreună cu majoritatea celorlalte Biserici Ortodoxe. De fapt, nu s-a făcut o schimbare a calendarului - cum greșit socotesc partizanii stilismului - ci numai corectarea datei echinopțiului de primăvară, sărbătorile rămânând aceleași, neschimbate.
Concluzii
Calendarul este un sistem de măsurare a timpului pe baza descoperirilor și calculelor astronomice. Este însă un sistem aproximativ care necesită îndreptare la anumite perioade de timp și nu este sub nici o formă o problemă de dogmă care să ducă la dezbinare în Biserică, deși unii cum ar fi stiliștii privesc calendarul ca motiv de schismă.
Pe lângă rolul de a măsura timpul, calendarul are și un profund caracter liturgic și de informare necesar vieții creștine de zi cu zi.
Referent: Preot Roșca Petru Gabriel
