Domnul Hristos s-a întrupat, ne-a învățat și s-a jertfit pentru noi, spre a ne izbăvi de păcat. Însă, pentru ca mântuirea noastră să fie asigurată și după plecarea Sa dintre noi, prin Înălțarea la cer, El a înființat Biserica Sa (Matei XVI, 18; Fapte XX, 28) spre a ne distribui prin ea harul mântuitor. Din Biserică fac parte toți cei care cred și se botează în El și urmează dreapta credință.
Mântuitorul continuă să conducă Biserica în chip nevăzut, pentru că El este capul ei (Efeseni I, 22-23; Coloseni I, 18), iar creștinii mădularele trupului Lui. Aceștia stau într-o strânsă legătură cu Mântuitorul, cât și între ei. Căci toți creștinii care formează Biserica stau într-o strânsă legătură nu numai între ei, cei vii, ci și cu cei morți. Toți formează o comuniune vie ca un organism (Romani XIV, 8-9) și toți se ajută între ei. Chiar cei vii (biserica luptătoare) comunică și se ajută cu cei morți (biserica triumfătoare) prin rugăciune. Cei vii se roagă pentru iertarea păcatelor celor morți, iar cei morți, cei bineplăcuți lui Dumnezeu – sfinții - se roagă, mijlocesc la Mântuitorul pentru cei vii.
Conform învățăturii Bisericii noastre, acei creștini (sau persoane alese din Vechiul și Noul Testament) care în timpul vieții pământești au fost pilde desăvârșite de viață religioasă și morală și care după trecerea la cele veșnice duc o viață fericită în cer, trebuie să se bucure de cinstire din partea noastră. Această cinstire se manifestă prin sărbătorile ce le sunt consacrate, prin bisericile ce sunt ridicate în memoria lor, prin preamărirea vieții și faptelor lor, prin slujbele rânduite spre pomenirea lor, prin venerarea (cinstirea) moaștelor și icoanelor lor și prin rugăciunile adresate lor.
Aceste persoane, împreună cu îngerii, formează ceata sfinților, dintre care cea mai vrednică de cinstire este Maria, Maica Domnului, căreia Biserica îi dă un cult de preacinstire sau supravenerare (« iperdulia »). Desigur, nu trebuie să confundăm cinstirea pe care o dăm sfinților, cu cinstirea pe care o dăm lui Dumnezeu. Cinstirea ce I se cuvine lui Dumnezeu se numește adorare (« latria »), cea adresata sfinților se numește venerare (« dulia »), iar cea dată Sfintei Fecioare Maria se numește supravenerare sau preacinstire, cum am văzut mai sus.
Adorarea este o cinstire absolută ce se cuvine numai lui Dumnezeu, izvorul întregii existențe, Creatorul, Proniatorul și Binefăcătorul nostru. Prin adorare noi exprimăm dependența și supunerea totală față de Dumnezeu, iar prin venerare ( o cinstire relativă) noi cinstim pe sfinți pentru vrednicia lor. Cinstind pe sfinți, cinstim indirect pe Dumnezeu, care a dat acestora harul Său. Pe îngeri îi cinstim pentru că sunt « duhuri slujitoare » și soli ai lui Dumnezeu către noi, ajutându-ne în drumul spre mântuire. Sfinții duc o viață conștientă, căci prin harul lui Dumnezeu cunosc nevoile celor de pe Pământ, se bucură când aceștia se pocăiesc și se întristează când aceștia perseverează în rău, în păcat.
Sfinții sunt acei oameni aleși și bineplăcuți lui Dumnezeu pentru că s-au consacrat întru totul slujirii Lui. La început, în Noul Testament, toți cei botezați în Hristos, toți creștinii erau numiți sfinți. Mai târziu, denumirea de sfânt s-a restrâns întâi numai la martiri, apoi a trecut la apostoli, prooroci, cuvioși, marii învățători.
Din motivele arătate, creștinii îi cinstesc pe sfinți și le înalță rugăciuni. Însă, închinarea, rugăciunea, are două forme: a) închinarea sau rugăciunea către Dumnezeu: ”Domnului Dumnezeului tău să te închini” (Matei IV, 10); este o închinare desăvârșită, absolută; si b) închinarea sau cinstirea sfinților este o închinare relativă pe care o adresăm sfinților numită venerare, pentru că ei sunt ființe mărginite ca și noi. Gestul este același: când ne închinăm lui Dumnezeu și când ne rugăm sfinților, dar sentimentul interior este altul.
Învățătura noastră despre Cultul Sfinților și al Îngerilor, față de învățătura contrară a sectelor, se bazează pe temeiurile ce urmează mai jos.
Cinstind pe sfinți, cinstim indirect pe Dumnezeu: ”Cine vă primește pe voi, pe Mine Mă primește și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Matei X, 40). Sfinții sunt numiți prieteni ai lui Dumnezeu ”Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc” (Ioan XV, 14; Iacov II, 23), și casnicii Lui: ”Deci dar nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni II, 19); sunt numiți judecători ai lumii: ”Oare nu știți că sfinții vor judeca lumea?” (I Corinteni VI, 2); și în alt loc: ”Adevărat zic vouă că voi cei care Mi-ați urmat Mie, la nașterea din nou a lumii când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel” (Matei XIX, 28). Sfinții sunt slăviți și după moarte. Dumnezeu îi primește în cer, cu îngerii Săi, după cuvântul Apostolului Pavel ”Ci v-ați apropiat de Muntele Sionului și de Cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc și de zeci de mii de îngeri slăvitori” (Evrei XII, 22).
În al doilea rând, cinstim pe sfinți și-i invocăm în rugăciunile noastre spre a ruga pe Domnul Hristos pentru păcatele și necazurile noastre. Facem aceasta pentru că ei încă în viață fiind s-au rugat pentru semenii lor. Astfel, Sfântul Pavel, în multe din epistolele sale mărturisește că se roagă pentru creștinii din comunitățile înființate de el: ”Căci totdeauna, spunea el, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toți cu bucurie” (Filipeni I, 4; I Tesaloniceni I, 2-3; II Tesaloniceni I, 11; II Tesaloniceni I, 11; II Timotei I, 3).
Sfinții pot să răspundă rugăciunilor noastre, căci încă din această viață știau gândurile și nevoile oamenilor și făceau minuni pentru a-i ajuta, și sunt înzestrați de Dumnezeu cu felurite daruri (știință, proorocie, etc) și cu puteri minunate. Sfinții Ap. Petru și Pavel au săvârșit astfel de minuni, înviind chiar pe unii morți. Sfântul Petru a pedepsit pe Anania și Safira, pentru gânduri mincinoase (Fapte V, 2-11), a înviat pe Tavita (Fapte IX, 40). Iar Sfântul Pavel a înviat pe Eutihie (Fapte XX, 9-11).
Sfinții, după moarte duc o viață conștientă și chiar de acolo cunosc nevoile și necazurile noastre. Avraam, din pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazar, știa că frații bogatului aveau datoria să asculte pe Moise și pe prooroci și că nu se vor schimba chiar la învierea unui mort: ”Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți” (Luca XVI, 31).
Viața sfinților, după moarte este asemănătoare cu cea a îngerilor (Luca XX, 36), ca și dragostea lor pentru semeni: ”Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește” (Luca XV, 10).
De asemenea, ei au posibilitatea de a mijloci pentru noi la Dumnezeu pentru mântuirea noastră, iar Părintele ceresc primește rugăciunile lor. ”Si când a luat cartea, cele patru ființe și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintatea mielului, având fiecare alăută și cupe de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților” (Apocalipsa V, 8; VIII, 3-4), ”vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”(Iacov V, 16). Așadar, rugăciunile Sfinților sunt duse la Dumnezeu. Sfinții nu se roagă numai pentru ei, ci și pentru oameni, precum s-a rugat neîncetat Sf. Ap. Pavel. Rugăciunile Sfinților sunt ca tămâia binemirositoare, adică bine plăcute lui Dumnezeu și primite de el. In viața pământească sfinții s-au străduit să întrupeze în persoana lor sfințenia lui Iisus Hristos, devenind următorii sau imitatorii Lui. De aceea ei sunt pentru noi exemple de urmat. Sf. Pavel scria corintenilor : « fiți următori mie, precum și eu sunt lui Hristos » (I Cor. 11,1). Sf. Ioan Gura de Aur dădea mereu exemplul sfinților, îndemnând pe creștini să le urmeze pilda, căci cel mai bun fel de a-i cinsti pe sfinți este imitarea lor. Fer. Augustin îndemna deasemenea la imitarea sfinților, a mucenicilor, a fecioarelor, a văduvelor. Pentru toate aceste motive, sfinții merită cinstire din partea noastră, iar prin cinstirea lor, noi Îl preamărim pe Acela ce i-a făcut vase alese ale sfințeniei.
Sinodul VII Ecumenic a hotărât pe temeiul practicii vechi a Bisericii cinstirea Născătoarei de Dumnezeu, a îngerilor, a apostolilor, a proorocilor, a martirilor și a tuturor purtătorilor de Dumnezeu. Același sinod a hotărât ca cei ce nu recunosc vrednicia sfinților și nu-i cinstesc și nici nu fac rugăciuni către ei, să fie anatema.
Cultul sfinţilor îngeri a luat o mare dezvoltare mai ales din secolul al IV-lea, de când avem şi mărturii scrise despre sărbători şi biserici închinate Sfinţilor îngeri. Biserica a rânduit ca în fiecare săptămână să fie o zi închinată sfinţilor îngeri. Astfel, în fiecare zi de luni Biserica în slujbele sale, dar şi credincioşii în rugăciunile lor, îi pomenesc pe sfinţii îngeri. Dintre slujbele închinate lor amintim: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Canonul de rugăciune către îngerul păzitor şi Canonul de rugăciune către Puterile cereşti şi către toţi sfinţii.
Sfinţii îngeri sunt pomeniţi de asemenea la fiecare Sfântă Liturghie, atât la rânduiala Proscomidiei, cât şi în cadrul slujbei propriu-zise care cuprinde multe rugăciuni adresate lor sau în care se cere ajutorul lor. Rugăciuni către îngerul păzitor sunt cuprinse şi în cadrul rugăciunilor de dimineaţă şi de seară din Ceaslov.
Noi îi cinstim pe îngeri pentru că ei reprezintă chipul ideal al făpturii ne-trupeşti (pur spirituale) şi fără păcat, spre care năzuim şi noi. Îi cinstim pentru că sunt vestitori ai voii şi ai poruncilor lui Dumnezeu, slujitori ai mântuirii noastre şi mijlocitori între Dumnezeu şi oameni şi pentru că sunt ocrotitorii şi ajutătorii noştri în realizarea mântuirii personale a fiecăruia dintre noi
Îngerii cinstesc şi slăvesc pe Dumnezeu, atât în ceruri, unde ei slujesc liturghia în jurul Tronului ceresc, cât şi în Biserică, unde ei slujesc împreună cu noi, în chip nevăzut, în jurul Sfintei Mese, pe care tronează în permanenţă Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea Sfânta Liturghie este privită ca o imitaţie a celei dumnezeieşti, săvârşită de Mântuitorul şi Sfinţii Îngeri în ceruri.
În calendarul ortodox (sinaxar) se află 5 zile liturgice închinate pomenirii şi cinstirii Sfinţilor Îngeri în cursul unui an bisericesc, dintre care doar cea din 8 noiembrie este sărbătoare cu ţinere. Celelalte sărbători închinate îngerilor sunt: la 6 septembrie – o minune a Sf. Arhanghel Mihail în Colose din Frigia; la 26 martie, a doua zi după Bunavestire – pomenirea Sf. Arh. Gavriil; la 13 iulie – al doilea sobor al Arh. Gavriil; şi la 11 iulie – sărbătoarea Arh. Gavriil din Adin – descoperirea primei părţi din Axion: (Athos)
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt două prototipuri: unul al puterii, celălalt al tandreţii. Sfântul Mihail cu sabia de foc în mână, ne învaţă să luptăm în permanenţă cu răul şi cu patimile, iar Arhanghelul Gavriil este chipul emoţiei sfinte în faţa lui Dumnezeu. Sfântul Arhanghel Rafail este ocrotitorul celor care călătoresc şi tămăduitor al neputinţelor omeneşti.
Concluzii
Cinstirea Sfinților ocupă un loc considerabil în pietatea ortodoxă, căci sunt prezențe de putere a lui Dumnezeu, între noi oamenii.
Sfinți sunt cei care, prin credința lor activă și dragostea lor, au realizat în ființa lor asemănarea maximă cu Dumnezeu și au manifestat chipul lui Dumnezeu în toată puterea lui, datorită lucrării active a harului dumnezeiesc în ei. Sfântul a ajuns în „sânul” lui Dumnezeu și la deplinătatea bunelor însușiri umane. El a ajuns la indentitatea esenței umane cu existența, cum spune Paul Evdokimov.
Sfântul întruchipează și concretizează sfințenia. Aceasta are atâtea forme câte individualități umane sunt. Dar opera sublimă a sfințeniei are totdeauna un caracter individual si creator. Biserica cunoaște diverse grade de sfințenie (Ion XIV, 2) sau aspecte spirituale ale acesteia: profeți, prooroci, apostoli, martiri, dascăli, călugări, soldați, regi, medici, etc. Pe lângă aceasta, lumea nu cunoaște pe toți sfinții; sunt sfinți pe care Dumnezeu îi lasă necunoscuți lumii. De aici și o sărbătoare închinată tuturor sfinților, știuți și neștiuți.
Sfinții sunt mâinile lui Dumnezeu, prin care El desăvârșește lucrările Sale, prieteni și împreună rugători cu noi la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Deci să ne pocăim de păcate, să imităm pe sfinţi, să ducem viaţă curată şi să le cerem întotdeauna ajutorul prin această scurtă rugăciune: "Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!"
Preot Roșca Petru Gabriel
