Sânpetru de vară
În ceea ce priveşte Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinţi creştini (Pavel şi Petru) într-unul păgân este esenţială, ci atribuţiile primite de acesta în Calendarul popular, întrucât marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Sanpetrul de Vară, a preluat dată (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie că personaj pământean, fie că divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umblă pe Pământ, singur sau însoţit de Dumneze. Adesea, Dumnezeu îl consultă la luarea unor decizii. În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultură, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topIre şi a deveni mai puţin periculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sangiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărăteasca în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.
Târgul de fete
Târgul Găinii este o sărbătoare preistorică "ţinută pe Muntele Găină din Munţii Apuseni şi dedicată zeiţei neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonimă cu Târgul de Fete. Cultul preistoric al zeiţei, identificată de etnologi cu Sânziana, Maică Precesta, Dochia, Drăgaica, este întreţinut de români, fără să-şi dea seama, prin numeroase sărbători şi obiceiuri, unele desfăşurate pe munţi (TârguI Găinii, pelerinajul de Santamarie de pe Muntele Ceahlău), altele coborâte în zonele de deal şi câmpie (Târgul Drăgaicei de pe Muntele Penteleu coborât la Buzău). Vechimea multimilenară a sărbătorii zeiţei Gaea, devenită ulterior TârguI de Fete de, pe Muntele Găină, este susţinută de argumente astronomice (Cloşca cu Pui, Găinuşa sau Cloţa, care este văzută pe firmament în perioada solstiţiului de vară, când se ţine Târgul Găinii), etnologice (Găină, pasăre fantastică, cu aripi şi ouă de aur, care apare în unele legende din Munţii Apuseni), toponimice (numele Muntelui Găină din Masivul Apuseni) şi altele. Întâlnirile solstiţiale din Munţii Carpaţi unde se înălţau rugi divinităţi lor celebrate în luna iunie au asimilat de-a lungul timpului funcţii noi: schimb de produse, petrecere, distracţie. Acestea fac parte din patrimoniul cultural şi istoric al Vechii Europe.
Un joc ritual care se desfăşura la solstiţiul de vară, mai precis la Sânpetru, a fost atestat şi la macedo-romani. Acesta se numea jocul Sclavilor şi era executat numai de tineri de la 14 ani în sus. Deşi la prima vedere jocul pare a avea ca temă încercarea puterilor, el are semnificaţii străvechi care se leagă de ritualul calendarului, de împlinirea şi victoria forţelor naturii la solstiţiul de vară. Este interesant că unele jocuri ale tinerilor din ţinuturile pericarpatice păstrează elemente din jocul Sclavilor (Pamfile, 1910, p. 156-160). (Ion Ghinoiu)
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
În fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul român Nero.
Sfântul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Când şi-a început activitatea publică, Petru era deja căsătorit şi se mutase la Capernaum, unde trăia împreună cu soacra sa. Nicăieri nu se face menţiune în legătură cu soţia sa, deşi din Epistola întâi către Corinteni 9, 5, se poate deduce că el şi-a luat soţia în călătoriile sale misionare. Textele canonice nu ne spun dacă Petru a avut sau nu copii, doar Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Deşi privilegiul prioritar de a fi descoperit că Iisus este Mesia îi revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidenţiază (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, el este cel care fluctuează în credinţa sa în Hristos, de la afirmare şi până la negare sau lepădare de El. Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţă învierea Sa, iar după înălţarea la Cer, se erijează, fără a fi ales de cineva, în conducător al apostolilor, îşi exercită rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda (Fapte l, 15-22); vorbeşte la Pogorârea Duhului Sfânt (Fapte 2, 14-41); este unul din cei dintâi apostoli care săvârşeşte o minune în numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10); îi condamnă pe Anania şi Safira; săvârşeşte multe minuni; îl primeşte pe Cornetius în Biserică (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a învăţăturii creştine către neamuri, deşi în dispută cu Sf. Apostol Pavel este cel care susţine cererile iudeo-crestinilor privind observarea practicilor impuse de Lege (Gălăteni 2, 11-21); iese în evidenţă cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11). S-a săvârşit la Roma, prin moarte martirică, alături de Sf. Pavel, în timpul persecuţiei neroniene.
Petru (nume corespunzând gr. pétros şi aram. kepha, cu înţelesul de "piatră, stâncă") se lămureşte prin Evanghelie: "Iisus, privind la el [la Simon, fratele lui Andrei], i-a zis: Tu eşti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa [Chefa] (ce se tâlcuieşte: Petru)" (Ioan 1, 42; subl. n.). "Şi Eu îţi zic ţie că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18 ) loc invocat abuziv de catolici pentru fundamentarea "primatului papal". Moştenit din latină populară în formă Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filieră greco-slava, formele lui româneşti cele mai răspândite fiind Petru, Patru şi Petre (diminutive: Petrut, Pătruţ, Petrus, Patrus, Petrică, Petrişor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruta, Patruta, Petrică s. a.). Numele mic Petru stă la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost iniţial tot nume de botez: Petrea, Petrache, Patrascu etc.). Petroniu şi Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic şi livresc) n-au legătură etimologică cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, "berbec").
Sfântul Apostol Pavel, "Apostolul neamurilor", s-a născut într-o familie de evrei descendenţa din tribul lui Beniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul. A fost crescut şi educat în tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gămăliei. În zelul său faţă de religia părinţilor săi, Saul devine persecutor al creştinilor, văzând în credinţa creştină un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaţi, Saul trăieşte momentul de răscruce care îi va schimba definitiv viaţa. Mântuitorul Iisus Hristos i se arată, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenţia că cei persecutaţi nu sunt doar creştinii, ci El însuşi, în această identificare a lui Hristos cu cei care cred în El rezidă temeiul învăţăturii pauline despre Biserică, înţeleasă ca Trup mistic al lui Hristos. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei călătorii misionare - în Cipru, Asia Mică, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia şi Ahaia (Grecia) - după care urmează captivitatea sa din Cezareea şi Roma din anii 61-63. A fost martirizat în timpul împăratului Nero prin decapitare, ca cetăţean roman, în acelaşi timp cu Petru.
Pavel este formă românească a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, "mic"), încetăţenita sub influenţa greco-slava. La noi, formele cele mai răspândite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei ieşite azi din uz), cu diminutive că Pavelica, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulita, Pavelica, Pavelita, Pavaluta, Paveluta etc.). Paul (pronunţat uneori Pol şi diminutivat mai ales Paulica) şi Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenţa occidentală, mai ales catolică. La fel şi Paulin (care apare însă mult mai rar) şi chiar Paulina (deşi acesta din urmă are şi unele precedente locale). Ca şi numele Petru, Pavel/Paul stă la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc., etc.).
